1,2,3, not only you and me...

Okay. Aveţi dreptul să mă prindeţi şi să mă torturaţi în cele mai îngrozitoare feluri. Că...deh. De câte ori v-am promis eu că o să scriu din nou...şi n-am scris. Dar sunt plictisitoare când mă deprim. Şi spre ghinionul vostru, mă deprim des.

Mda...dar oricum. N-am mai postat nimic din Noiembrie (nu din vina mea...my plot bunnies were on the loose). ...Right. Dar ştiţi ceva? Din noiembrie nu s-au schimbat prea multe. Păi bine, dar au trecut trei luni! E momentul să vă uitaţi la mine oripilaţi, şi să vă întrebaţi cum se poate să nu se schimbe nimic. Pffffui. Aveţi dreptate. S-au schimbat multe. Aşa cum cei mai mulţi dintre voi ştiţi deja, sunt corigentă (FOARTE CORIGENTĂ) la mate. Viva miss Fărcaş. (Izbucniţi în urale la trei! 1, 2, 3...)... Nu măi. Că nu e vina ei. Că, mde. Dacă eu nu-mi fac tema, ea trebuie să-mi dea doi. La fel dacă mă duc la teză, trecând prin învăţătură ca gâsca prin apă (pentru cei ce se prind greu. Fără să se lege nimic de mine), trebuie să sară cu treiul...

Mda. Sunt "bitter", cum zice Amay. PĂI SUNT. Corigentăăăăăăăăă! Măiculiţă. E prima mea corigenţă, una pe care nu vroiam s-o experimentez. Ştii, mi-era mie frică....dar de chimie! UFFFF.

Oricum. Să trecem la subiecte mai veseleeee...de exemplu, cum mi-am petrecut vacanţa. Şi acuma o să mă-ntrebaţi care vacanţă. Cea intersemestrială. Că nici nu mai ştiu ce-am făcut în cea de Crăciun. (Bine, mint. Ştiu. Am vegetat în faţa calculatorului, şi n-am dormit. Uraaa!)

Dar trebuie să recunosc că altceva n-am prea făcut nici în vacanţa asta. Numai că...era altă companie! Mda. Că...am fost în Satu Mare toată vacanţa, până aseară. Şi...a fost super. Mai întâi, pentru că în mare parte eram liberă să-mi fac ale mele (RP, hurr hurr). Dar, în afară de asta...

Ce vă închipuiţi voi că s-ar putea întâmpla...de exemplu în această situaţie? xD

Cast: Bizo Bianca, Bizo Ioana, Haga Henrietta & Haga Otto...

Scenery: Dealuri înzăpezite, noaptea...şi o maşină (in the background!)

Sounds: Urlete, gemete şi lovituri suferinde...

Sper că aţi reuşit să ghiciţi că ne dădeam cu sania! MDA. Până-n ziua de azi, fundul meu protestează împotriva acelei groaznice idei. (Bine, bine. Groaznică doar pe jumătate. A fost extrem de satisfăcător să-l văd pe Otto singur pe sanie, poticnindu-se şi intrând într-un gard, sau pierdut, pe burtă, alunecând pe deal în jos în timp ce urla din toate puterile, după ce ne-a împins pe mine şi mama pe deal în jos cu sania când ştia că mie mi-era frică) T_T

Da, sunt o sadică. Dar ştiţi ceva? Tocmai de aia mă iubiţi...cei care o faceţi. Că aţi întâlnit prea puţini sadici adevăraţi! Aşa. Şi n-am făcut poze atunci, că telefonul meu zăcea undeva pe fundul unei genţi - şi-mi era prea lene să-l caut, să-l scot şi să-l pun la încărcat. Dar, pentru că, în cele din urmă, l-am scos, am CÂTEVA poze (făcute, cred, azi-noapte). Needitate, şi îngrozitoare (când e vorba de cum arăt...), dar prin care vă pot prezenta ZE FAMEELY.

În primul rând, yours truly. Ceea ce trebuie menţionat. Poza e făcută în faţa aceleiaşi oglinzi, în aceeaşi poziţie, INTENŢIONAT. Numai ca să vedeţi că nu m-am schimbat, în trei luni şi...DELOC.

Şi apoi...hai, că acuma urmează ceea ce v-am promis eu. :))

Mama, în timp ce ne strângea de gât pe mine şi Henny.

Tot mama, încruntându-se la mine din faţa caloriferului...

Deci da....să ignorăm că arăt groaznic, şi să pun repede ceva mai drăguţ aici. =))

Doamne, păzeşte-o pe biata Thelma Aoyama de ura mea eternă. Că DUH. Şi-a permis să cânte un cântec de dragoste cu TAE YANG. Apple of my eye. În concluzie, o s-o urăsc până la ultima-mi suflare. Mda. Dar vedeţi voi...că, oricât de mult mi-ar plăcea mie melodia asta, că a sweet, şi are versuri superbe, şi e cântată de TAE YANG! (În opinia mea, e de fapt Tae feat. Thelma Aoyama, nu invers), tot nu e totul bine. Că nu-mi place Thelma. Nici nu mai e vorba de gelozie acuma. Doar cred că existau multe fete, mult mai frumoase, cu care ar fi putut să cânte. Ca să nici nu dau multe exemple, dar, dintre japoneze. Ayumi Hamasaki, Kumi Koda, Maki Goto...

Of, Doamne. Şi el a trebuit să cânte cu asta. Dar...nici nu vreau să-mi imaginez ce show aş fi făcut dacă se nimerea una dintre ele. Aşa că...poate e mai bine aşa.

Misery loves company

Nu ştiu dac-am mai spus vreodată chestia asta. Dar, uneori, cuvintele şi aprecierea celorlalţi înseamnă mai mult decât orice altceva. Chiar dacă acei ceilalţi sunt la milioane de kilometri distanţă. Cum ar fi, Amay. Care mă ştie sub n nume. Pentru că aşa se întâmplă întotdeauna în RP. Dar, când lăsăm deoparte personajele...sunt Misa.

Şi, când i-am citit blogul, m-am simţit cu adevărat foarte mulţumită de mine pentru prima dată în...cât timp? Nu ştiu. Prea mult.

"And so there's wonderful Misa. She can make anyone happy, bring a smile to my face any day, she just knows the right things to say. I really care about her alot."

Nu cred că e nevoie să precizez că o ador. E cea mai prietenoasă, dezinteresată şi simpatică persoană pe care o cunosc...şi singura care ţine neapărat să mă trimită la culcare când ştie că e târziu (da, chiar a învăţat să calculeze cât e ceasul în România) şi altele de genul.

Aşaaaa...

On another matter.

Astăzi am avut impresia (greşită) că o să am o zi liniştită. Dar ce idee îi vine mamei? Păi, nimic altceva decât că ea ar putea pleca, dar asta numai dacă eu învăţ la mate...Bine. M-am apucat şi am învăţat, sperând că scap de ea de la 2, până măcar...la 8. Că...totuşi, mergea la bunicii mei. Care, se presupune că au de lucru. De vreme ce stau la ţară şi alte alea.

Dar, la ora 5 şi ceva...Surprise. Sună mama...Că vine acasă.

...

Şi visele mele au fost distruse.

-sniff-sniff-

Se pare că am o aversiune naturală faţă de ultimele ediţii de la "Dansez pentru tine". Deci, de obicei, chiar nu-mi pasă cine pleacă. Oricum toţi primesc premii, când se va organiza vreo ediţie specială, bla-bla.

Dar...chiar urăsc faptul că au plecat Radu şi Elena - că, deh, erau printre preferaţii mei. Şi nu, nu pentru că el arată super. Dar chiar îmi plăcea cum dansa ea.

Şi "Mihăiţă" îmi dă dreptate, spunând că emisiunea a pierdut cea mai bună dansatoare din concurs.

Dar chiar trebuia s-o spună? Ce om sadic!

...

On another matter, că deja am fost destul de deprimantă. Look what I found! Biineee, ştiu că majoritatea cititorilor blogului meu (care sunt puţini, oricum), n-au nici cea mai vagă idee cine sunt oamenii ăştia. Dar, informaţiile pe scurt...El e Kwon Ji Yong, main vocal în Big Bang. Ea e Park Bom Lee, main vocal în 2ne1, trupă care în Coreea e considerată varianta feminină a Big Bang. Şi, oh God, dacă-i urmăreşti, poţi să vezi cu ochiul liber că mor unul după celălalt. Dar poza asta m-a făcut să chicotesc. Ştiam că ea nu-şi dă niciodată jos inelul ăla, de când l-a primit (adică, la debutul ei pe scenă), dar nu ştiam că şi el are unul identic. And in my head, sceneries are starting to build...

Oricum. Hai că iarăşi mă iau şi n-o să termin niciodată dacă încep să vorbesc despre ei. Amay ştie.

Altceva? Chiar nu ştiu. Sincer. Vedeţi, muzele mele nu s-au întors...Plus, sunt într-o dispoziţie execrabilă din nou. Dar chiar nu ştiu de ce. Aşa e în fiecare week-end, totuşi.

Şi puteam să jur că o să fie altfel...Dar, nu.

Deci, nu sunt interesantă. Sorry, people.

Ce-ar mai putea fi de zis? Puţine lucruri. Când n-am inspiraţie, n-am, şi în concluzie, RP-urile mele, toate fan-ficurile şi altele de genul, sunt pe "hold". Doamne, ce mă enervează momentele astea.

Zău că da.

Am observat că în ultima vreme îl citez tot timpul pe tipul din "De veghe în lanul de secară."

Dar cartea aia e superbă. O iubesc.

Şi de fiecare dată când citesc câte un "zău că da", pufnesc în râs ca o toantă. Dar dacă nu mă pot abţine...

Şi acuma îmi amintesc faptul că, după ce mă certasem la cuţite cu mama, îi reproşasem câte în lună şi în stele şi jurasem să nu mai vorbesc cu ea (aruncându-i în faţă şi că luasem un 3 la info - da, şi la info), în timpul primei ore (care nu mai ştiu ce era), i-am trimis unul din mesajele mele sâcâitoare, spunând că mi se pare uluitor faptul că nu mai are alte insulte să-mi arunce. (Deşi ăla e sportul meu preferat, nu al ei.)

Numai că...peste câteva secunde am primit răspunsul ei.

"Zău că da." Inutil să spun, am pufnit în râs şi atunci.

Şi mi-a trecut toată supărarea. Am aflat mai târziu, ea era pe autobuz. Şi ideea a amuzat-o atât de mult, încât n-am fost singura care a râs ca o lunatică.

Aşaaa...hai, că trebuie să dispar pentru câteva minute. Că mă anunţă stomacul că nu pot trăi numai cu cola...Ufff!

Vedeţi voi, nu ascult numai muzică asiatică. De exemplu, o iubesc pe Emilie Autumn - şi practic toate melodiile ei. Deşi cele mai multe sunt coveruri.

Aşa...şi dacă tot am ajuns la ce iubesc şi ce nu.

Vorbea Amay, în blogul ei, de Twilight. Hai şi eu.

Să începem cu asta. Deşi îl iubesc pe Edward în carte...Robert Pattison nu mă încântă aşa de mult. Pe bune. Adică...nu ştiu. Nu e cum mi l-am imaginat eu pe Edward, nu e genul de "Prince Charming", şi cu siguranţă nu e "my dream man". Aşa cum Edward ar trebui să fie. Să zicem că nici Bella nu e tocmai perfectă dar...e mai bine!

Şi Taylor Lautner (adică Jacob) e chiar simpatic, şi chiar cred că merge bine pentru rol. Împuşcaţi-mă, dar îl prefer lui Edward.

Altceva? Paranormal Activities. Filmul ăla a primit prea multă publicitate pe net...şi nu mi-a plăcut. Adică...nu e rău. Dar, pentru un film horror (sau thriller, nu mai ştiu), nu mă sperie deloc. Such a pity.

Putea să fie un film grozav.

Okayyy. Cam atât pentru azi. Bye-bye!

Dar trebuie să mai comentez ceva, că altfel nu-s sănătoasă.

Nu vă faceţi voi griji, că cineva trebuie să-mi dea idea. Okay, deci concertul ăsta îmi place. Nu e neapărat unul grozav...G-Dragon arată...ciudat. (Îl prefer blond. Sau cu părul mai lung.) Şi, pe deasupra, nu e cu Bommie la început! Pfft. Ticălosule. Pui fata sus şi tu te fâţâi cu alta?

Pe de altă parte, Top oppa arată grozav. Ca de obicei. Şi-i ador vocea. Sooo raspy, mm. Dar, oppa, şi tu eşti un bădăran. Te sprijini de biata fată? Of, Doamne, bărbaţii din ziua de azi.

Oricum, pentru Bommie şi G-Dragon, merită să mă uit la clipul ăsta la nesfârşit. Deşi au o variantă mai bună, şi anume, this live. "Forever with you":

Unde primeşte şi Bommie unni ceva mai multă atenţie! Şi...

Şi astă deja îmi place grozav. Deşi G-Dragon e răcit, deci falsează cumplit. Şi Bommie e stresată, nu de alta, dar e primul ei concert cu GD şi Top... Şi înţeleg perfect.

A se observa că dulceaţa de GD (pe care stiliştii lui l-au îmbrăcat îngrozitor, urăsc şapca aia pasional. Şi tricoul roz.) zice, la 3:58 "My girl, Park Bom."

Şi că, la 3:19, zice "I love you." Şi mă contraziceaţi, Daragons? (Notă. Cuplul G-Dragon - Park Bom se numeşte G-Bom. Şi G-Dragon cu Sandara Park, una din colegele de trupă ale lui Bommie, se numeşte Daragon."

Ha. Dar ce mă enervează e cum îl ignoră ea pe Top oppa. Aww, my oppa. Don't worry! >I<>

Apropo. Că tot scriu de oppa şi unni. Coreenii se adresează prietenilor cu următoarele apelative: oppa = o fată mai tânără către un băiat/bărbat mai în vârstă

noona = băiat mai tânăr către o femeie mai în vârstă

unni = fată mai tânără către alta, mai în vârstă.

Şi pentru cineva mai tânăr, dacă e vorba de o fată, yo dongsaeng, dacă e un băiat, nam dongsaeng.

Let the record show

Hai să mă laud şi eu puţin. Mi s-a spus că scriu frumos. Eu nu cred asta, dar dacă voi ziceţi...Bine, bine.

Shame on me, m-am făcut dispărută de la ultimele două ore azi. Aveam şi motiv! Că ni se spusese că n-o să avem clasă de la 12...so on and so forth. Şi mai erau şi altele...dar cel mai mare, o înaintare în învăţătura economiei (la care, de altfel, aveam test, FIX de la ora 12) până la genunchii broaştei,care-mi dădea ghes să mă duc şi eu acasă şi să nu mă mai fac de râs şi la economie.

Dar, totuşi (aici pot s-o aud pe mama urlându-mi în creier că e pleonasm. Dar nu-mi pasă.), alte absenţe? Aş fi friptă la foc mic dac-aş mai face.

Ei bine, mi-am luat inima-n dinţi şi am dispărut. Ca să aflu, la câteva minute după aia, că oricum aproape toată lumea a plecat acasă, că proful ne lăsa.

Cool.

Şi ca să primesc o discuţie despre mine dintre prietenele mele, Amay şi Bommie. M-au făcut să pufnesc în râs, pe bune. Hai să citez...

(18:40) BOMbshell: xD Queeestion! xD Did you eeeever get to see how Haku looks irl? -gigglefit-

(18:40) ~Your Angel~: no but I'm dyinnnnggg to see

(18:40) BOMbshell: I can show you. -winks-

(18:40) ~Your Angel~: show me?!

(18:41) BOMbshell: Yupppp. Since "his" latest blog entry on blogspot has a picture of how "he" looks. -giggles- And it's not private

(18:42) ~Your Angel~: xD YAY!

i know he's a girl xD she told me today

(18:44) BOMbshell: http://distressandcomma.blogspot.com/

Here. It's in Romanian, but still xD

(18:46) ~Your Angel~: *__* HER HAIR IS GORGEOUS

(18:47) BOMbshell: -nodsss- Only that it's a bit shorter now. Her mother said it was too long. So it's like...the same length in the back, and a little shorter in the front. Also, that pics with nooo make-up >.> -so envious- xD I was there when she did it, trying to persuade her to smile. She NEVERRR smiles in pictures

(18:47) ~Your Angel~: She's very pretty *__* -stares-

(18:48) BOMbshell: IKNOW!

(18:48) ~Your Angel~: and let me guess she doesn't think it

(18:50) BOMbshell: lmfao, yupp. >.> Quoting from what's written just next to the pic: "I hope I'm not hurting your eyes too much. Cuz, I know, I'm not really the model. But when I can't find anything better to do, I terrorize my phone with mirror shots. And I can't smile. Not even if you shoot me. Or, at least, not in a pretty way."

(18:51) ~Your Angel~: oie. i bet it's dazzling

(18:53) ~Your Angel~: lmaoo she'll kill you

(18:55) ~Your Angel~: xD she's so pretty *_*

i keep staring

Inutil să spun, nu cred o vorbă din ce spune Amay - a.k.a Your Angel. Dar e o dulceaţă.

Aşaaaa...

Citând dintr-o altă colegă, căreia îi spuneam că-mi scriu postarea pentru ziua de azi:

" pun pariu k va fi cv legat si de franceza "

Of course. Cum aş putea să ignor această "tres importante" oră, care jur că-mi chinuie creieraşul şi unicul neuron până în punctul în care aş vrea să declar că e o tortură mai eficientă decât cele chinezeşti?

Nu se poate aşa ceva.

Ţin să menţionez că eu eram bună la franceză. Serios! Înainte să înceapă să ne predea madame ... (Merde, nici nu mai ştiu cum o cheamă!) Mă rog. În momentul de faţă, totuşi, cunoştinţele mele de franceză sunt mai jos chiar şi de cât cele de coreeană. Tragic, aş spune, că mie-mi place franceza.

Zău că da. Îmi place cum sună, şi mă face să-mi aduc aminte de vacanţa asta, în care am ieşit şi eu din ţară pentru prima oară. Am fost în Grecia. Şi am cunoscut un tip...

Leo. Leo Parkosidis, să fiu mai exactă, deşi nu i-am aflat numele de familie decât recent. Care era aşa frumos...aşa frumos. Şi încă este, să nu mă înţelegeţi greşit. Şi, apropo, e suedez. Suedez, şi fotomodel. Mi-a picat faţa când i-am citit blogul. În suedeză. Mi-a luat FOREVER să-l traduc.

Dar, oricum. De câteva ori, am fost cu el, colegul lui de cameră şi colega mea de cameră să înotăm. Că era sportul nostru preferat. Prin al nostru, înţeleg al fetelor. Nu de alta, dar presupun că ei aveau şi altele.

Şi omul ăsta avea tendinţa de a bolborosi câte-un "Sacre bleu" out of nowhere. NU ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ. Dar mă duceam la fund de fiecare dată când îl auzeam. Că avea un accent superb.

Şi ştiţi ce mă supără? Că n-am nicio poză cu el. Adică, aveam. Multe. Chiar şi cu noi doi împreună, şi cu tipul cu care stătea el, şi cu fata cu care stăteam eu (şi pe care, din vacanţa aia, o ador). Dar mi s-a virusat calculatorul, a fost reinstalat windows-ul în punctul în care nu se mai pornea deloc, afurisitul, şi they went bye-bye.

Aşaaa...şi iar mi-am pierdut subiectul. Eram la franceză. Şi ce spuneam? Ah, da. Că nu mai ştiu.

Oricum, profa noastră ţine neapărat să ne pregătească pentru DELF, care, după cum spune ea, o să ne scutească de proba de limbă străină, oral, la BAC. Mă întreb dacă s-a gândit vreodată că, poate, fiind noi profil de engleză, ne-om fi dând ceva examene de engleză?

Dar hai să tac. Că poate unii vor să dea DELF-ul.

Da pentru mine, care sunt niţeluş mai down to earth, cred că voi supravieţui numai cu Cambridge-ul. Sau TOEIC-ul. Sau orice. Dar în engleză.

Şi uite ce-am găsit eu în umilul meu calculator! Pentru cei care au impresia că e plin numai de fete sau "băieţi frumoase", cum spunea un coleg...WRONG! Că mi-a venit şi mie aşa, ca o sfârşeală (parafrazez pe Monsieur Lefter), şi mă omor după el. Şi vocea lui. Nu ştiu ce am eu cu vocile oamenilor...dar tipul ăsta are o voce joasă şi superbă. Şi chiar dacă nu înţeleg nici două vorbe din ce cântă (ca să mă înţelegeţi şi voi, vă dau o mostră): "HEY HEY HEY HEY jahm kkah STOP PLEASE geu dae neun nae geh neun hah nah ppoon een" Corecţie. Înţeleg! "Hey"-urile şi stop please. Dar...ce nu face omul? Am căutat toate traducerile tuturor melodiilor lui. Da, sunt nebună. Ştiu.

So...

Încă ceva, ce e musai să spun. Urmează un week-end întreg în care o să stau singură cuc. De fapt, nu. Cu mama, ceea ce e mai rău. Nu de alta, că mama e o fiinţă admirabilă, dar prea se chinuie să mă simt bine. În aşa măsură încât are grijă să dorm (şi să mă pedepsească dacă depăşesc c-un minuţel termenul de 10 noaptea, 11 în zile speciale), să pună alarmă de "sfârşit de Dr.House", sau "Minţi criminale" (o fi fiind coincidenţă că se termină la 10?), să-mi spună că am temă la mate (şi că apasă pe buton - butonul de la calculator, să se-nţeleagă - dacă n-o fac), şi alte alea. Şi să nu-mi dea cola.

Vedeţi voi, eu şi sucul cola...avem o legătură specială. În aşa măsură încât, dacă-mi pui o sticlă de cola în faţă sunt în stare să mă gudur şi să latru, numai să primesc şi eu o înghiţitură.

Aşaaa....şi ştiţi ce-o să-mi mai lipsească week-endul ăsta? Păi, vă spun eu. El:

Muh puppy. Hai că nu mai e tocmai puppy, dar...Iubesc câinele ăsta. Chiar dacă el mă salută sărind cu labele pe mine (şi de obicei făcându-mă să cad).

Şi, pentru că TOP, G-Dragon şi Park Bom Lee cântă împreună melodia asta, apoi o voi asculta toată ziua. Până pot să cânt toate cuvintele fetei. Stâlcite, desigur, pentru că nu pot cânta, corzile mele vocale sunt făcute să răcnească, nimic altceva.
Aşa. Am terminat deocamdată, că mi-a murit muza în mod subit. Dar când învie (adică probabil tot azi), o să vă mai terorizez niţeluş.

I want my innocence back!

So here I go. Mândră elevă de Şincai, clasa a XI-a D. D, se înţelege, de la "Duh". Că, de, a devenitul cuvânt de mândrie naţională. Vedeţi voi, eu iubesc cuvântul ăsta, ca tot omul.
Acuma...poate vă întrebaţi ce-mi veni şi mie să scriu un blog. Că tot n-am nimic de spus. Cel puţin, nimic important.
Dar, ştiţi...se răscoală în mine instinctul de turmă, care zice: "Măi fată, tot prostul cu blogul lui. Şi tu? Şi tu? Te laşi tu mai prejos?"
Un lucru important. Nu-mi place absolut deloc să fiu în rând cu lumea. Dar chiar deloc. Sunt ceva în genul...Merg la ceva festiv? Okayyy. Negru din cap până-n picioare, cu machiaj de intră mama-n şoc anafilactic. (E alergică la excesele mele. Ca toţi oamenii normali.) Oops, am zis oameni normali. Şi acuma ar fi momentul să vă explic că sunt niţeluş sărită de pe fix. De altfel, nici nu e greu de observat. Cum zicea aseară cineva la televizor..."Am probleme la scufiţă." Oi fi având, nu zic nu. Dar...există o chestioară care mă influenţează grozav în viaţă. "I'm not crazy. It's just that my reality is different than yours."
Aşa deci...
Nu o să vă spun numele meu sub nicio formă. Nu că nu mi-ar plăcea sau ceva în genul ăsta. Dar chiar nu mă reprezintă. Cât despre numele meu de utilizator (Kuroneko) - hai, râdeţi, că sună aiurea rău...e ceva mai reprezentativ.
În japoneză (a doua mea limbă de suflet, după engleză, NU POT SĂ SUFĂR româna), Kuroneko s-ar traduce prin "pisică neagră". De ce pisică neagră? Pentru că negrul e una din culorile mele preferate, de când mă ştiu. Şi de ce pisică? Hai, un pic de imaginaţie, vă rog.
Că, de când mă ştiu, am fost catalogată drept o "mâţă". Că doar mă comport ca una. Linguşitoare şi alte alea. Cert e că mama şi cele două cele mai bune prietene pe care le aveam când eram şi eu mică (da, am fost odată, demult, mică şi eu) îmi spuneau aşa. Şi acuma...
Păi, acuma am mulţi bffs, cum zice americanul. xD
Nu de alta, dar pe internet taaaare multe prietenii se leagă. Cert e că "muh homies", adică, pentru ca să le fac publicitate, Amay, una din americancele mele preferate, care îmi ridică întotdeauna moralul, Frothy, altă americancă, pe care o s-o iubesc etern pentru că m-a introdus în "The Mad Tea Party" şi m-a ajutat să cunosc unele din actualele mele trupe favorite, Kasumi, coreano-japonezul care m-a făcut să mă holbez la el ca proasta atâtea ore (că e frumos...aşa de frumooos...) şi cu care m-am certat la cuţite, dar oricum... şi, să nu uit, Teruaki, primul japonez cu care am vorbit vreodată (rest in peace, baby boy, I will never-ever forget you. Daisuki da.) întotdeauna mi-au zis "Kitty". Sau "Kittycat."
Aşa...
Buuun. Acuma, alt aspect. Am 16 ani. Da, 16 afurisiţi de ani, şi-aş da orice să am mai mulţi. Că, pe bune, e plictisitor să fii "adolescent". Anii cei mai frumoşi...pe dracu. Şi uite că am început să vorbesc taaare frumos.
Mda. Întrebaţi-vă de ce blogul meu e pentru adulţi dacă sunt minoră. Simplu. Am un limbaj spurcat, şi chiar dacă înjurăturile mele sunt în principal în limbi străine (Ca să arăt ce cultă sunt, duhhh), nu vreau să-mi mânjesc conştiinţa expunându-le vreunui prunc inocent care nu ştia că eu sunt "bad-ass".
Aşa. Hai că am vorbit destul, şi voi, pruncilor, poate m-aţi recunoscut, dar ca să spulber orice dubiu...
Here:
Sper să nu vă deranjez prea tare retina. Că, nu-i vorbă, nu-s cine ştie ce fotomodel. Dar când n-am eu ocupaţie mai bună, îmi terorizez telefonul cu poze în oglindă. Şi nu pot să zâmbesc nici împuşcată. Cel puţin nu natural.
Buuun...
Hai să zicem că am făcut suficiente divagaţii pe aceeaşi temă pe ziua de azi, dar creierul meu e varză. Nu de alta, dar după ce mi s-au adus două teste la mate ieri (care, după cum zicea cu umor colega mea de bancă, echivalează cu un 10, nu de alta, dar sunt un 3 şi un 7), după ce în aceeaşi oră am dat test, apoi am mai dat unul la cultură şi civilizaţie britanică (oră pe care o iubesc pasional, de altfel), după ce am mai dat şi azi test la franceză şi română, pot şi eu să zic că am nervii în piuneze.
Dar uite că am realizat că fac implozie dacă nu mai spun o chestie.
Toată lumea se minunează de "ce lucru mare e să fii la Şincai". Măi oameni, da. Şincaiul mi-a schimbat viaţa.
Mi-a îmbunătăţit engleza, pe care o învăţ de la patru ani (cu mama sau singură), şi tot proastă e. M-a făcut să realizez că sunt "tufă de Veneţia" când vine vorba de matematică. Nu de alta, dar nu învăţ. Nimic. Niciodată. M-a făcut să realizez că miturile sunt făcute ca să fie distruse (a.k.a., trebuie să înveţi grozav de mult să treci clasa la Şincai. Pe dracu. N-am învăţat deloc, nici în a noua, nici a zecea, şi acuma mi-a venit şi mie mintea la cap, dar prea târziu, şi parcă văd că nu intru la facultate cu media mea de cacao. Cel puţin nu la aia la care voiesc muşchii mei.). Mi-a stricat româna. Că, oameni buni, eu vorbeam o limbă perfectă. Numai că, vedeţi voi, lipsa de antrenament...
Doamne fereşte, nu dau vina pe profă. Dar nu mă inspiră. Şi nu-mi dă destule note mici, ca să mă impulsioneze. (Cum, de altfel, îmi dă profa de chimie, şi tot nu mă impulsionez. Ca să citez din marii clasici în viaţă..."Ghinion". (Missus Panas Valentina, pentru cei care nu s-au prins încă.)
Aşa...
Şi am zis destul pe ziua de azi. Că deja mă dor degetele. Not really, că vedeţi, eu nu am altă ocupaţie decât să îmi lovesc tastatura toată ziua. Dar...
Oricum. Trebuie să închei şi eu, ca tot omul, cu ce mi-a fost în cap toată ziua. Da chiar toată ziua.
http://www.youtube.com/watch?v=Cwq-XdPfpeA
Măi, le iubesc pe fetele astea. Pe bune. Coreene (unul din cele mai mari calităţi pentru mine). Tinere. Şi amuzante de mama focului, deşi n-o să vă arăt asta azi, că de. E secretul meu.
Mai trebuie să spun? Nu, nu trebuie. Dar vă spun oricum. Le ador pe fetele astea.