Good Enough;

Cum a fost colega noastră comună (ştiţi voi care) foarte drăguţă să precizeze, se pare că lumea mă vede mai degrabă ca pe o maşină de făcut teme. Ay, Ay, kids. Ţin să vă anunţ că nu sunt, câtuşi de puţin, şi numai pentru că am crezut că poate ar fi mai bine să vă ajut din când în când cu ceea ce e punctul meu forte - engleza - da, daţi-vă ochii peste cap cât vreţi, PRETIND că ştiu engleză şi vreau să văd cine mă contrazice - asta nu vă dă dreptul să consideraţi că munca mea e un drept al vostru.
Vedeţi voi, mie mi-e foarte uşor să-mi găsesc altceva de făcut decât admirabilele voastre teme acasă. Aşa cum făceam şi înainte. Poate că nu ies în oraş - din motive care mă privesc numai pe mine - dar asta nu înseamnă că mă plictisesc ;)
Şi pentru că, sincer, nu prea văd apreciere de nicăieri (cu câteva excepţii, şi ar trebui să se ştie, de altfel, tocmai excepţiile m-au şi sfătuit să nu mai fac temele altora acasă), mă "pensionez". Mă pensionez, în sensul că refuz să accept când cineva se înfăţişează şi începe: "Îmi faci tema? Până mâine. Dar, da, pune-i şi nişte greşeli aşa." Nu cumva urmează să-mi spuneţi şi câte paragrafe vreţi fix şi în câte minute s-o scriu?
Ideea e următoarea. M-am săturat ca lumea să aibă impresia că eu fac temele alea numai aşa, că n-am altceva mai bun de făcut. Am, pe cuvânt de onoare. Şi ştiu că sună bitchy. Dar cu foarte puţine excepţii, REFUZ să mai fac teme în timpul meu liber. Da, dacă aveţi nevoie, o să vă ajut din când în când, and that is it. Pentru că sunt sigură că v-aţi descurcat admirabil înainte să ajung eu aici, o să vă descurcaţi şi acuma. :)
Mda. That would be it.
Dacă, totuşi, după hissy fit-ul meu încă mai vreţi teme făcute integral de mine...ei bine, I want to be paid for it. Simple and clean.
Muncesc, deci vreau salariu.


On another matter, brighter this time. Am conştientizat că de-abia îmi aştept majoratul. Why? Pentru că, poate, dacă totul o să fie bine până atunci, so on and so forth, my Amay will come :3 Şi dacă Amay o să fie aici...aia cu siguranţă înseamnă lots of fun. Pentru că nu cred că există altcineva care să mă poată face să râd aşa cum face ea. Pe bune. I love California people.
Şi ea o să fie my V.I.P. - împreună cu drăguţa de Dya (uite că te pomenesc în blogul meu...fotomodelule xD). Apropo de Dya. O ADOR. E, sincer, una dintre primele, şi cele mai bune prietene ale mele, şi de mult am încetat de a o mai vedea doar ca pe o prietenă - e mai mult decât atât. E, în orice alt fel decât biologic, sora pe care, până recent, n-am avut-o. Confidenta căreia întotdeauna puteam să-i spun orice. Cea care întotdeauna putea să-mi ridice moralul, să mă facă să mă simt bine, şi în largul meu. Şi suntem în acel punct în care putem să ne prezentăm una la casa celeilalte fără niciun preaviz şi să anunţăm: "Eu stau aici în noaptea asta" - nimeni nu s-ar mira, şi cu siguranţă nimeni nu s-ar supăra.
Mda. Şi Dydy, trebuie să reluăm practica asta. Aşaaaa-i că dormi la mine în vacanţă? ;)) Vezi, ţi-am făcut cerere publică, în concluzie trebuie să accepţi, că altfel mi se rupe inima...şi nu vrei asta!
Te iubesc :))

Şi ştiiiii că asta-i de fapt melodia noastră. Top & Taeyang - Friend...because we will always be best friends :3
...fotomodelule.

Să continuăm lista mea de VIP-uri. :)) Cu siguranţă, trebuie să-mi invit iubirile din fosta clasă. Bianca Lang (trădătoaaaareoooo, dacă nu plecai tu la începutul clasei a 11-a eu nu aveam niciodată curajul s-o fac), Ioana C. (ştii că noi suntem diferite ;) ), Ioana Pă. (şi uite c-am uitat să-ţi trimit poze cu mine şi telefonul...sper că ai supravieţuit dezamăgirii!), Corina & Ioana P. (care mi-au suportat nebunia progresivă 2 ani şi jumătate ;)) ), Răzvan (Sââânge, sânge, sânge!), Georgiana, Alexandra, Tudor (na, ca să mă revanşez că te-am lăsat fără cola), Mihaela (încă am traume de pe urma sunetelor de fiecare dată când cineva te gâdila), Valentina ("Deci te duci la Olimpiadă, Bianca, nu? Cum nuuu? Sigur că te duci.") şi, de fapt, pe toţi ceilalţi. Da voi aveţi un statut mai special :))

List under construction - dar e ceva ce nu pot să uit. Trebuie - DAR TREBUIE - s-o invit pe Miss Velea.



De ce melodia asta de final? De aia, kids. De aia. Că îmi place.

Game Over

Oops, I did it again. Did it, adică mi-am confecţionat, cu propria şi personala mânuţă (sau în acest caz, mai degrabă delicate picioruşe), un car de absenţe. Bineînţeles că nu-s extraordinar de multe, doar suficiente cât să-mi dea de gândit - adică...de ce Doamne atâtea? Uff. Oricum. Sunt destule, şi pot să şi pinky promise că nu mai fac. Pe bune!

On another matter. Jur că simt nevoia să mă dau cu capul de pereţi. În mod sadic şi repetitiv. Why? De aia, măi prunci, că nu cred că se poate să doară mai tare, şi vreau şi eu să testez teoria asta. Logica mea (de altfel, uşor combatibilă), spune că e o limită pe care o am, şi că dacă mă doare mai rău, mor.

Numai că mă îndoiesc sincer că o să scăpaţi voi atât de uşor de persoana mea. Hai s-o citez şi eu pe una dintre muzele mele, Gossip Girl: "xoxo, you know you love me!" Da, kids, mă iubiţi, chiar dacă inconştient. Şi dacă nu, eu oricum o să cred că o faceţi, deci n-are niciun rost să încercaţi să mă contraziceţi. Megalomaniacă? Poateee... Şi dacă da, nu e nimic de făcut, oricum, deci n-are rost să încercaţi nici asta. Sâc!

Aşaaa...hai să vă prezint cele mai recente obsesii ale încântătoarei mele fiinţe.

Nr. 5 - Gloria Tang (G.E.M.)

Ce frumos cântă! Ce frumos cântă! Ce frumos cântă! Jur că nu pricep nicio boabă în afară the "It's all about you, I'm in love with you" şi de "Yeah"-uri. Dar o iubeeesc. La melodie mă refer. Deşi şi ea e super chio. Şi pentru cei ce nu ştiu ce e Chio, e un fel de...cool. Lansat în vocabularul meu de Wendy Chen (cunoscută ca Xiaxue, de fapt), care e un fel de supermodel printre bloggeri. Pe bune. Femeia aia are un stil de a scrie de mă dă pe spate. Asta face diferenţa dintre un blogger de hobby şi unul plătit, though. Nu?

Nr. 4 - Lee Changsung

Cunoscut mai degrabă (de către puţinii K-Pop people) drept Joon din MBLAQ. Music Boys Live in Absolute Quality? Cum zice baby Joon. "Oh YEAH!" ... şi acuma m-am apucat de dans. Scăpaaaaţi-mă! Dar...dar...dar...e aşa frumooooos...


That is Joon. My Joon, so chicas, take your hands off my man. xD

Nr.3 - Ayumi Hamasaki



Empress of J-Pop, Ayuyu, sau oricum i s-o mai fi zicând. E sublimă, e genială, e superbă, şi o invidiez cu toate celulele malefice ale corpului meu. (Că e rău să invidiezi oamenii, nu?) Şi îi învăţ toate melodiile. Ca pe rugăciuni. Sau, mai bine zis, mai bine decât pe rugăciuni, nu de alta, dar mie îmi cam lipsesc avânturile religioase. Sorry, sorry!

"Yume no tochuu de mezameta...
Matsuge ga, nurete ita.
Oboete ta kotoba wa:
"Onegai, ika nai de!"

Kesshite kawara nai no wa
Tsunotte iku kono omoi
Itsumo yuruga nai no wa
Uyamai shitau kimochi."

... Ignoraţi-mă. Pe bune. Ignoraţi-mă. Dar, în traducere... :3

"I woke up in the middle of a dream,
My eyelashes were wet.
I remembered the words:
"Please, don't go."

My growing feeling for you
Will never change.
My respect and adoration
Are unshakable."

Woot, woot, woot. Superbă melodie. Şi da, ştiu, deja o iau pe câmpii. Scuuuze!

Nr.2 - The all amazing Namie Amuro and her porno-ish songs


Nu am o pasiune deosebită pentru melodie, sau pentru Namie. Dar salut iniţiativa - destul de unică pe vremea aia în Japonia - de a sfida toate regulile, şi de a şoca populaţia. Nu atât prin look (care, totuşi, e pe specific mai degrabă american decât japonez, OH MY NAMIE), cât prin ceea ce cântă. Şi sub nicio formă n-am să postez o traducere, dar... Doaaamne, cred că doar Yasunori Hayashi (Acid Black Cherry) o depăşeşte. Şi el e de factură mult mai recentă. A, şi poate şi Kumi Koda pe ici, pe colo...dar mai are de învăţat xD

Nr.1 - Gazda


Cartea asta, de pe care n-am luat mâna de când am cumpărat-o, e superbă. ABSOLUT superbă. Nu numai că ideea e grozavă - pentru că, e! - dar şi personajele, şi felul în care e scrisă cartea, e super. Eu mă aşteptam, sincer, să fiu dezamăgită, pentru că nu-mi imaginam că Stephanie ar reuşi să egaleze Twilight. Dar uite că a reuşit. Şi am tot plâns, pe măsură ce citeam, pe ultimele...nu ştiu...300 de pagini, non-stop? Ceva de genul. Şi pentru că mi-a plăcut aşa de tare, acum o recitesc.
Ideea e că în carte e prezentat Pământul în viitor, într-un punct în care nu mai e locuit de oameni, cel puţin, nu ca majoritate. Extratereştrii de pe o altă planetă, auto-intitulaţi "suflete" şi-au părăsit planeta de origine, săracă în resurse, şi au început să populeze altele - folosind corpurile locuitorilor anteriori ca "gazde" şi anihilând conştiinţa băştinaşilor. Sufletele sunt, "din fabricaţie", ca să spun aşa, bune, sincere, milostive etc, etc. Aşa că, atunci când ajung pe Pământ şi văd oamenii violenţi şi auto-distructivi, hotărăsc să salveze planeta, prin ocupaţia lor. Şi aici începe cartea. În una dintre ultimele femei "sălbatice" în viaţă se infiltrează un suflet, iniţial numit "Rătăcitoarea" (Wanderer în original). Numai că Melanie Stryder - cea în corpul căreia Rătăcitoarea este implantată - făcea parte din ultimele eşantioane ale rezistenţei umane, ceea ce făcea inserarea unui suflet deosebit de periculoasă. Conştiinţa Melaniei refuză să cedeze în faţa Rătăcitoarei, şi cele două încep să se lupte. Deoarece Melanie nu reuşeşte să îşi ascundă amintirile de Rătăcitoarea, aceasta află despre ceea ce Melanie lăsase în urmă - pe iubitul ei, Jared, şi fratele mai mic pentru care fusese ca o mamă, Jamie. Instinctul Rătăcitoarei de a furniza aceste informaţii celorlalte suflete este înfrânt de Melanie, care o copleşeşte acum cu amintiri despre cei doi, şi iubirea pe care le-o poartă, astfel încât Rătăcitoarea sfârşeşte prin a se îndrăgosti şi ea de ei. Acum, că este sigură că Rătăcitoarea nu îi va trăda, Melanie o conduce prin deşert spre locul în care crede că îi va regăsi. Dar proviziile se termină, nu mai au apă, şi sfârşesc prin a se opri sub un copac ca să moară. Sunt însă găsite de unchiul Melaniei, Jeb, şi alţi câţiva bărbaţi, care o duc pe Rătăcitoare în ascunzişul lor, pentru a o studia. Ei ştiu că ea nu mai este umană, dar vor să vadă dacă pot să o aducă pe Melanie înapoi. Totuşi, Jeb deduce că Melanie încă există în acelaşi corp cu Rătăcitoarea, şi decide să o ţină în "casa" lui, o peşteră subterană imensă, pe care supravieţuitorii (în număr de 35) o amenajaseră pentru locuire. Acolo, Rătăcitoarea îl regăseşte pe Jared, dar, din cauza faptului că este evident că ea nu mai e umană, pe rând, toţi încearcă să o ucidă - cu excepţia lui Jeb şi a lui Jamie, care o protejează împotriva a tot. Rătăcitoarea refuză să le vorbească, şi este închisă într-o altă peşteră, unde rămâne sub paza lui Jared şi a lui Jeb. Când Jared trebuie să plece într-un raid, ca să fure provizii pentru supravieţuire, Jeb reuşeşte să o convingă pe Rătăcitoare să îi vorbească, şi o scoate din închisoarea ei. El o va boteza Wanda, ca o prescurtare de la numele ei original, şi o va face să lucreze împreună cu el, şi să socializeze cu ceilalţi. Deşi cu greu, cei din jurul său o vor accepta, mai ales doctorul care încercase să îi scoată sufletul iniţial, Jamie şi unul dintre cei mai înfocaţi rivali pe care-i avusese iniţial, Ian. Cu timpul, Wanda îi cucereşte pe toţi cei din tabără cu bunătatea ei, şi disponibilitatea ei de a-i ajuta pe toţi, necondiţionat. Deoarece Jeb şi Jamie află despre experienţa ei cu privire la viaţa sufletelor (Wanda a trăit anterior pe opt planete), o pun să le povestească despre acestea şi despre toate detaliile pe care le ştie. Însă, atunci când raidul se întoarce, Wanda întâmpină o puternică opoziţie din partea lui Jared şi a fratelui lui Ian, Kyle, care încă o urăsc la fel de tare ca la început. Kyle încearcă din nou să o omoare, dar, când vrea să o împingă în râu ca să o înece, după ce reuşeşte să îi rupă un picior şi câteva coaste, reuşeşte să cadă chiar el. În ciuda instinctelor Melaniei, Wanda îl prinde şi, cu ajutorul lui Ian, reuşeşte să-l salveze. Totuşi, Ian doreşte moartea fratelui său - pentru că, între timp, el se îndrăgosteşte de Wanda. Cu ajutorul Wandei, tribunalul pe care Ian îl convocă pentru a-l judeca pe Kyle îl hotărăşte nevinovat, iar Jeb adaugă, în final, că deoarece toată lumea ştie că Wanda nu s-a rănit accidental, aşa cum pretinsese, şi pentru că e clar că cel care a încercat să o ucidă a fost Kyle, următorul care va avea ceva împotriva ei va fi împuşcat.

Şi hai, că deja am spus prea mult :)) mai mult nu spuuuun. Dar trebuie să citiţi cartea asta. E superbă :3

Until your distress sleeps, fill me up with your grief ~

Mai copilaaaaaasi! Iara m-am dat disparuta, stiu. Si acuma nu mai aveti acces la minunata si spurcata mea gura decat pe aici...asa ca imi pare, sincer, rau. Numai ca, vedeti voi, tare rar imi vine si mie cheful sa ma apuc si sa scriu. De...ce sa-i faci?

Si astazi ma gasesc intr-o profunda si depresiva depresie! (Da, STIU ca m-am repetat, si ca depresia nu poate fi altfel decat depresiva. Dar duhhhh.) De ce oare? Siiimplu. Dragi copii. Am luat 8. LA ROMANA, fir-ar sa fie de treaba.

Bineinteles ca voi, fosti colegi, stiti foarte bine ca media mea normala la romana e 10. Cu exceptia momentelor de trista amintire cand draga si mult iubita mea mama imi dadea 2. Dar 8?! DE CE OPT, fir-arrrrr sa fie?!

Pai de aia, mai kids. Pentru ca eu intreb daca e musai sa scriem ultima strofa din "Luceafarul". Si raspunsul: ..."Nu, dar te ajuta." ... Si intreb din nou. Se scad puncte, daca nu o scriu? Si ea zice ca nu. DAR MI-A SCAZUT! Unul intreg. Ufff, de-ati sti ce frustrata sunt.

Asa. Si cum credeti voi ca se ajunge de la o lucrare de 9 la una de 8, totusi? Siiimplu. Stimabila doamna verifica si caietele. Pe care, of course, le gaseste incomplete...cel putin pe-al meu. Ca nu m-am tare omorat eu cu recuperarea lectiilor. Ar fi si prost lucru. Eu? Nuuu...

Asa. Pe un alt subiect, mai vesel (ca mi-a crescut deja tensiunea!) am luat 10 la Spaniola! DA, LA SPANIOLA. Si unul la istorie...ufff.

AH DA. Si miss computer obsessed a inceput sa iasa in oras......-AHEM-. N-am zis asta, okay? Ca nu pot sa-mi stric reputatia de animal de interior. Dar sa stiti ca inca imi plac aia cu ochi mici. SA STITI! Si ca unica si singura dovada, ce-ar putea fi mai bun decat un nou video...of course.

Deeeci...Koda Kumi. Hot Stuff. Yepp, she is, the hottest. Acuma chestia e ca, bineinteles, o ador si pe femeia asta. Ca pe toate si toti care "calca" in mod ipotetic pragul blogului meu. Dar ea...uff, doamne. O invidiez. Ca-mi place si cum canta, si cum danseaza, si cum arata (de cele mai multe ori), si stilul ei de-ai rupe in bucati pe aia xD

Mhm. Acuma hai, ca iara deviez. Ce sa va mai zice eu voua?
Pai...ca mie imi place in Satu Mare! M-au apucat, ce-i drept, disperarile de toate felurile cand am vazut ca nu prea am concurenta la scoala...si ca nu-i musai sa gandesti prea mult...si ca orele de Cultura si Civilizatie sunt cele mai plictisitoare chestii ever. Dar sa stiti ca nici nu-i asa de rau.
{Okay. Simt nevoia sa dau niste explicatii pentru fragmentul subliniat. Pentru ca am facut o gafa de zile mari - stiind ca e ceva foarte interpretabil. Ceea ce am spus a fost ceva gresit exprimat - da, oricat de las pare sa spun asa ceva acuma. Nu vroiam sa insinuez ca as fi eu superioara cuiva, sau ca altii ar fi mai prejos de mine, ca as fi nu stiu cat de desteapta - ca nu sunt, logic, de vreme ce sunt corigenta si altii nu - sau altceva de genul. Ceea ce vroiam sa spun de fapt e ca atmosfera e mai relaxata, si nu concureaza toata lumea impotriva tuturor, dar, of course, am spus-o pe dos. Asa ca simt nevoia sa fac ceva ce nu as face in mod normal - si anume, sa imi cer scuze in mod public, pentru ca, sincer, nu vroiam sa jignesc pe nimeni - apreciez tot ceea ce ati facut pentru mine. Ca m-ati acceptat asa cum sunt, si mi-ati dat propriul loc in cadrul clasei - si toate alea. Sincer, imi pare rau.}

Sa adaugam pe deasupra colegii (sau colegul) super dragut, si hai, ca-i bine de tot. Da' chiar e!

Altceva, altceva...stai sa ma gandesc. A! Scutire de educatie. In momentul in care am auzit ca stimabila doamna profesoara cere sa-i stai in maini la norma, si sa-i faci podul de sus, eu am fost sigura ca "EU NU". Asa ca acuma am scutire...pe care tre' sa mi-o vizeze nush ce medic sportiv, OF DOAMNE.

Asa...sa stiti ca dau SI DELF! Si DELE. Care e DELF-ul de spaniola. Da...am innebunit...stiu. Bite me.

Si mi-am schimbat, daca n-ati observat, numele de utilizator. "Lady Leader", yessir, that's me. Wuv you all!~

1,2,3, not only you and me...

Okay. Aveţi dreptul să mă prindeţi şi să mă torturaţi în cele mai îngrozitoare feluri. Că...deh. De câte ori v-am promis eu că o să scriu din nou...şi n-am scris. Dar sunt plictisitoare când mă deprim. Şi spre ghinionul vostru, mă deprim des.

Mda...dar oricum. N-am mai postat nimic din Noiembrie (nu din vina mea...my plot bunnies were on the loose). ...Right. Dar ştiţi ceva? Din noiembrie nu s-au schimbat prea multe. Păi bine, dar au trecut trei luni! E momentul să vă uitaţi la mine oripilaţi, şi să vă întrebaţi cum se poate să nu se schimbe nimic. Pffffui. Aveţi dreptate. S-au schimbat multe. Aşa cum cei mai mulţi dintre voi ştiţi deja, sunt corigentă (FOARTE CORIGENTĂ) la mate. Viva miss Fărcaş. (Izbucniţi în urale la trei! 1, 2, 3...)... Nu măi. Că nu e vina ei. Că, mde. Dacă eu nu-mi fac tema, ea trebuie să-mi dea doi. La fel dacă mă duc la teză, trecând prin învăţătură ca gâsca prin apă (pentru cei ce se prind greu. Fără să se lege nimic de mine), trebuie să sară cu treiul...

Mda. Sunt "bitter", cum zice Amay. PĂI SUNT. Corigentăăăăăăăăă! Măiculiţă. E prima mea corigenţă, una pe care nu vroiam s-o experimentez. Ştii, mi-era mie frică....dar de chimie! UFFFF.

Oricum. Să trecem la subiecte mai veseleeee...de exemplu, cum mi-am petrecut vacanţa. Şi acuma o să mă-ntrebaţi care vacanţă. Cea intersemestrială. Că nici nu mai ştiu ce-am făcut în cea de Crăciun. (Bine, mint. Ştiu. Am vegetat în faţa calculatorului, şi n-am dormit. Uraaa!)

Dar trebuie să recunosc că altceva n-am prea făcut nici în vacanţa asta. Numai că...era altă companie! Mda. Că...am fost în Satu Mare toată vacanţa, până aseară. Şi...a fost super. Mai întâi, pentru că în mare parte eram liberă să-mi fac ale mele (RP, hurr hurr). Dar, în afară de asta...

Ce vă închipuiţi voi că s-ar putea întâmpla...de exemplu în această situaţie? xD

Cast: Bizo Bianca, Bizo Ioana, Haga Henrietta & Haga Otto...

Scenery: Dealuri înzăpezite, noaptea...şi o maşină (in the background!)

Sounds: Urlete, gemete şi lovituri suferinde...

Sper că aţi reuşit să ghiciţi că ne dădeam cu sania! MDA. Până-n ziua de azi, fundul meu protestează împotriva acelei groaznice idei. (Bine, bine. Groaznică doar pe jumătate. A fost extrem de satisfăcător să-l văd pe Otto singur pe sanie, poticnindu-se şi intrând într-un gard, sau pierdut, pe burtă, alunecând pe deal în jos în timp ce urla din toate puterile, după ce ne-a împins pe mine şi mama pe deal în jos cu sania când ştia că mie mi-era frică) T_T

Da, sunt o sadică. Dar ştiţi ceva? Tocmai de aia mă iubiţi...cei care o faceţi. Că aţi întâlnit prea puţini sadici adevăraţi! Aşa. Şi n-am făcut poze atunci, că telefonul meu zăcea undeva pe fundul unei genţi - şi-mi era prea lene să-l caut, să-l scot şi să-l pun la încărcat. Dar, pentru că, în cele din urmă, l-am scos, am CÂTEVA poze (făcute, cred, azi-noapte). Needitate, şi îngrozitoare (când e vorba de cum arăt...), dar prin care vă pot prezenta ZE FAMEELY.

În primul rând, yours truly. Ceea ce trebuie menţionat. Poza e făcută în faţa aceleiaşi oglinzi, în aceeaşi poziţie, INTENŢIONAT. Numai ca să vedeţi că nu m-am schimbat, în trei luni şi...DELOC.

Şi apoi...hai, că acuma urmează ceea ce v-am promis eu. :))

Mama, în timp ce ne strângea de gât pe mine şi Henny.

Tot mama, încruntându-se la mine din faţa caloriferului...

Deci da....să ignorăm că arăt groaznic, şi să pun repede ceva mai drăguţ aici. =))

Doamne, păzeşte-o pe biata Thelma Aoyama de ura mea eternă. Că DUH. Şi-a permis să cânte un cântec de dragoste cu TAE YANG. Apple of my eye. În concluzie, o s-o urăsc până la ultima-mi suflare. Mda. Dar vedeţi voi...că, oricât de mult mi-ar plăcea mie melodia asta, că a sweet, şi are versuri superbe, şi e cântată de TAE YANG! (În opinia mea, e de fapt Tae feat. Thelma Aoyama, nu invers), tot nu e totul bine. Că nu-mi place Thelma. Nici nu mai e vorba de gelozie acuma. Doar cred că existau multe fete, mult mai frumoase, cu care ar fi putut să cânte. Ca să nici nu dau multe exemple, dar, dintre japoneze. Ayumi Hamasaki, Kumi Koda, Maki Goto...

Of, Doamne. Şi el a trebuit să cânte cu asta. Dar...nici nu vreau să-mi imaginez ce show aş fi făcut dacă se nimerea una dintre ele. Aşa că...poate e mai bine aşa.

Misery loves company

Nu ştiu dac-am mai spus vreodată chestia asta. Dar, uneori, cuvintele şi aprecierea celorlalţi înseamnă mai mult decât orice altceva. Chiar dacă acei ceilalţi sunt la milioane de kilometri distanţă. Cum ar fi, Amay. Care mă ştie sub n nume. Pentru că aşa se întâmplă întotdeauna în RP. Dar, când lăsăm deoparte personajele...sunt Misa.

Şi, când i-am citit blogul, m-am simţit cu adevărat foarte mulţumită de mine pentru prima dată în...cât timp? Nu ştiu. Prea mult.

"And so there's wonderful Misa. She can make anyone happy, bring a smile to my face any day, she just knows the right things to say. I really care about her alot."

Nu cred că e nevoie să precizez că o ador. E cea mai prietenoasă, dezinteresată şi simpatică persoană pe care o cunosc...şi singura care ţine neapărat să mă trimită la culcare când ştie că e târziu (da, chiar a învăţat să calculeze cât e ceasul în România) şi altele de genul.

Aşaaaa...

On another matter.

Astăzi am avut impresia (greşită) că o să am o zi liniştită. Dar ce idee îi vine mamei? Păi, nimic altceva decât că ea ar putea pleca, dar asta numai dacă eu învăţ la mate...Bine. M-am apucat şi am învăţat, sperând că scap de ea de la 2, până măcar...la 8. Că...totuşi, mergea la bunicii mei. Care, se presupune că au de lucru. De vreme ce stau la ţară şi alte alea.

Dar, la ora 5 şi ceva...Surprise. Sună mama...Că vine acasă.

...

Şi visele mele au fost distruse.

-sniff-sniff-

Se pare că am o aversiune naturală faţă de ultimele ediţii de la "Dansez pentru tine". Deci, de obicei, chiar nu-mi pasă cine pleacă. Oricum toţi primesc premii, când se va organiza vreo ediţie specială, bla-bla.

Dar...chiar urăsc faptul că au plecat Radu şi Elena - că, deh, erau printre preferaţii mei. Şi nu, nu pentru că el arată super. Dar chiar îmi plăcea cum dansa ea.

Şi "Mihăiţă" îmi dă dreptate, spunând că emisiunea a pierdut cea mai bună dansatoare din concurs.

Dar chiar trebuia s-o spună? Ce om sadic!

...

On another matter, că deja am fost destul de deprimantă. Look what I found! Biineee, ştiu că majoritatea cititorilor blogului meu (care sunt puţini, oricum), n-au nici cea mai vagă idee cine sunt oamenii ăştia. Dar, informaţiile pe scurt...El e Kwon Ji Yong, main vocal în Big Bang. Ea e Park Bom Lee, main vocal în 2ne1, trupă care în Coreea e considerată varianta feminină a Big Bang. Şi, oh God, dacă-i urmăreşti, poţi să vezi cu ochiul liber că mor unul după celălalt. Dar poza asta m-a făcut să chicotesc. Ştiam că ea nu-şi dă niciodată jos inelul ăla, de când l-a primit (adică, la debutul ei pe scenă), dar nu ştiam că şi el are unul identic. And in my head, sceneries are starting to build...

Oricum. Hai că iarăşi mă iau şi n-o să termin niciodată dacă încep să vorbesc despre ei. Amay ştie.

Altceva? Chiar nu ştiu. Sincer. Vedeţi, muzele mele nu s-au întors...Plus, sunt într-o dispoziţie execrabilă din nou. Dar chiar nu ştiu de ce. Aşa e în fiecare week-end, totuşi.

Şi puteam să jur că o să fie altfel...Dar, nu.

Deci, nu sunt interesantă. Sorry, people.

Ce-ar mai putea fi de zis? Puţine lucruri. Când n-am inspiraţie, n-am, şi în concluzie, RP-urile mele, toate fan-ficurile şi altele de genul, sunt pe "hold". Doamne, ce mă enervează momentele astea.

Zău că da.

Am observat că în ultima vreme îl citez tot timpul pe tipul din "De veghe în lanul de secară."

Dar cartea aia e superbă. O iubesc.

Şi de fiecare dată când citesc câte un "zău că da", pufnesc în râs ca o toantă. Dar dacă nu mă pot abţine...

Şi acuma îmi amintesc faptul că, după ce mă certasem la cuţite cu mama, îi reproşasem câte în lună şi în stele şi jurasem să nu mai vorbesc cu ea (aruncându-i în faţă şi că luasem un 3 la info - da, şi la info), în timpul primei ore (care nu mai ştiu ce era), i-am trimis unul din mesajele mele sâcâitoare, spunând că mi se pare uluitor faptul că nu mai are alte insulte să-mi arunce. (Deşi ăla e sportul meu preferat, nu al ei.)

Numai că...peste câteva secunde am primit răspunsul ei.

"Zău că da." Inutil să spun, am pufnit în râs şi atunci.

Şi mi-a trecut toată supărarea. Am aflat mai târziu, ea era pe autobuz. Şi ideea a amuzat-o atât de mult, încât n-am fost singura care a râs ca o lunatică.

Aşaaa...hai, că trebuie să dispar pentru câteva minute. Că mă anunţă stomacul că nu pot trăi numai cu cola...Ufff!

Vedeţi voi, nu ascult numai muzică asiatică. De exemplu, o iubesc pe Emilie Autumn - şi practic toate melodiile ei. Deşi cele mai multe sunt coveruri.

Aşa...şi dacă tot am ajuns la ce iubesc şi ce nu.

Vorbea Amay, în blogul ei, de Twilight. Hai şi eu.

Să începem cu asta. Deşi îl iubesc pe Edward în carte...Robert Pattison nu mă încântă aşa de mult. Pe bune. Adică...nu ştiu. Nu e cum mi l-am imaginat eu pe Edward, nu e genul de "Prince Charming", şi cu siguranţă nu e "my dream man". Aşa cum Edward ar trebui să fie. Să zicem că nici Bella nu e tocmai perfectă dar...e mai bine!

Şi Taylor Lautner (adică Jacob) e chiar simpatic, şi chiar cred că merge bine pentru rol. Împuşcaţi-mă, dar îl prefer lui Edward.

Altceva? Paranormal Activities. Filmul ăla a primit prea multă publicitate pe net...şi nu mi-a plăcut. Adică...nu e rău. Dar, pentru un film horror (sau thriller, nu mai ştiu), nu mă sperie deloc. Such a pity.

Putea să fie un film grozav.

Okayyy. Cam atât pentru azi. Bye-bye!

Dar trebuie să mai comentez ceva, că altfel nu-s sănătoasă.

Nu vă faceţi voi griji, că cineva trebuie să-mi dea idea. Okay, deci concertul ăsta îmi place. Nu e neapărat unul grozav...G-Dragon arată...ciudat. (Îl prefer blond. Sau cu părul mai lung.) Şi, pe deasupra, nu e cu Bommie la început! Pfft. Ticălosule. Pui fata sus şi tu te fâţâi cu alta?

Pe de altă parte, Top oppa arată grozav. Ca de obicei. Şi-i ador vocea. Sooo raspy, mm. Dar, oppa, şi tu eşti un bădăran. Te sprijini de biata fată? Of, Doamne, bărbaţii din ziua de azi.

Oricum, pentru Bommie şi G-Dragon, merită să mă uit la clipul ăsta la nesfârşit. Deşi au o variantă mai bună, şi anume, this live. "Forever with you":

Unde primeşte şi Bommie unni ceva mai multă atenţie! Şi...

Şi astă deja îmi place grozav. Deşi G-Dragon e răcit, deci falsează cumplit. Şi Bommie e stresată, nu de alta, dar e primul ei concert cu GD şi Top... Şi înţeleg perfect.

A se observa că dulceaţa de GD (pe care stiliştii lui l-au îmbrăcat îngrozitor, urăsc şapca aia pasional. Şi tricoul roz.) zice, la 3:58 "My girl, Park Bom."

Şi că, la 3:19, zice "I love you." Şi mă contraziceaţi, Daragons? (Notă. Cuplul G-Dragon - Park Bom se numeşte G-Bom. Şi G-Dragon cu Sandara Park, una din colegele de trupă ale lui Bommie, se numeşte Daragon."

Ha. Dar ce mă enervează e cum îl ignoră ea pe Top oppa. Aww, my oppa. Don't worry! >I<>

Apropo. Că tot scriu de oppa şi unni. Coreenii se adresează prietenilor cu următoarele apelative: oppa = o fată mai tânără către un băiat/bărbat mai în vârstă

noona = băiat mai tânăr către o femeie mai în vârstă

unni = fată mai tânără către alta, mai în vârstă.

Şi pentru cineva mai tânăr, dacă e vorba de o fată, yo dongsaeng, dacă e un băiat, nam dongsaeng.

Let the record show

Hai să mă laud şi eu puţin. Mi s-a spus că scriu frumos. Eu nu cred asta, dar dacă voi ziceţi...Bine, bine.

Shame on me, m-am făcut dispărută de la ultimele două ore azi. Aveam şi motiv! Că ni se spusese că n-o să avem clasă de la 12...so on and so forth. Şi mai erau şi altele...dar cel mai mare, o înaintare în învăţătura economiei (la care, de altfel, aveam test, FIX de la ora 12) până la genunchii broaştei,care-mi dădea ghes să mă duc şi eu acasă şi să nu mă mai fac de râs şi la economie.

Dar, totuşi (aici pot s-o aud pe mama urlându-mi în creier că e pleonasm. Dar nu-mi pasă.), alte absenţe? Aş fi friptă la foc mic dac-aş mai face.

Ei bine, mi-am luat inima-n dinţi şi am dispărut. Ca să aflu, la câteva minute după aia, că oricum aproape toată lumea a plecat acasă, că proful ne lăsa.

Cool.

Şi ca să primesc o discuţie despre mine dintre prietenele mele, Amay şi Bommie. M-au făcut să pufnesc în râs, pe bune. Hai să citez...

(18:40) BOMbshell: xD Queeestion! xD Did you eeeever get to see how Haku looks irl? -gigglefit-

(18:40) ~Your Angel~: no but I'm dyinnnnggg to see

(18:40) BOMbshell: I can show you. -winks-

(18:40) ~Your Angel~: show me?!

(18:41) BOMbshell: Yupppp. Since "his" latest blog entry on blogspot has a picture of how "he" looks. -giggles- And it's not private

(18:42) ~Your Angel~: xD YAY!

i know he's a girl xD she told me today

(18:44) BOMbshell: http://distressandcomma.blogspot.com/

Here. It's in Romanian, but still xD

(18:46) ~Your Angel~: *__* HER HAIR IS GORGEOUS

(18:47) BOMbshell: -nodsss- Only that it's a bit shorter now. Her mother said it was too long. So it's like...the same length in the back, and a little shorter in the front. Also, that pics with nooo make-up >.> -so envious- xD I was there when she did it, trying to persuade her to smile. She NEVERRR smiles in pictures

(18:47) ~Your Angel~: She's very pretty *__* -stares-

(18:48) BOMbshell: IKNOW!

(18:48) ~Your Angel~: and let me guess she doesn't think it

(18:50) BOMbshell: lmfao, yupp. >.> Quoting from what's written just next to the pic: "I hope I'm not hurting your eyes too much. Cuz, I know, I'm not really the model. But when I can't find anything better to do, I terrorize my phone with mirror shots. And I can't smile. Not even if you shoot me. Or, at least, not in a pretty way."

(18:51) ~Your Angel~: oie. i bet it's dazzling

(18:53) ~Your Angel~: lmaoo she'll kill you

(18:55) ~Your Angel~: xD she's so pretty *_*

i keep staring

Inutil să spun, nu cred o vorbă din ce spune Amay - a.k.a Your Angel. Dar e o dulceaţă.

Aşaaaa...

Citând dintr-o altă colegă, căreia îi spuneam că-mi scriu postarea pentru ziua de azi:

" pun pariu k va fi cv legat si de franceza "

Of course. Cum aş putea să ignor această "tres importante" oră, care jur că-mi chinuie creieraşul şi unicul neuron până în punctul în care aş vrea să declar că e o tortură mai eficientă decât cele chinezeşti?

Nu se poate aşa ceva.

Ţin să menţionez că eu eram bună la franceză. Serios! Înainte să înceapă să ne predea madame ... (Merde, nici nu mai ştiu cum o cheamă!) Mă rog. În momentul de faţă, totuşi, cunoştinţele mele de franceză sunt mai jos chiar şi de cât cele de coreeană. Tragic, aş spune, că mie-mi place franceza.

Zău că da. Îmi place cum sună, şi mă face să-mi aduc aminte de vacanţa asta, în care am ieşit şi eu din ţară pentru prima oară. Am fost în Grecia. Şi am cunoscut un tip...

Leo. Leo Parkosidis, să fiu mai exactă, deşi nu i-am aflat numele de familie decât recent. Care era aşa frumos...aşa frumos. Şi încă este, să nu mă înţelegeţi greşit. Şi, apropo, e suedez. Suedez, şi fotomodel. Mi-a picat faţa când i-am citit blogul. În suedeză. Mi-a luat FOREVER să-l traduc.

Dar, oricum. De câteva ori, am fost cu el, colegul lui de cameră şi colega mea de cameră să înotăm. Că era sportul nostru preferat. Prin al nostru, înţeleg al fetelor. Nu de alta, dar presupun că ei aveau şi altele.

Şi omul ăsta avea tendinţa de a bolborosi câte-un "Sacre bleu" out of nowhere. NU ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ. Dar mă duceam la fund de fiecare dată când îl auzeam. Că avea un accent superb.

Şi ştiţi ce mă supără? Că n-am nicio poză cu el. Adică, aveam. Multe. Chiar şi cu noi doi împreună, şi cu tipul cu care stătea el, şi cu fata cu care stăteam eu (şi pe care, din vacanţa aia, o ador). Dar mi s-a virusat calculatorul, a fost reinstalat windows-ul în punctul în care nu se mai pornea deloc, afurisitul, şi they went bye-bye.

Aşaaa...şi iar mi-am pierdut subiectul. Eram la franceză. Şi ce spuneam? Ah, da. Că nu mai ştiu.

Oricum, profa noastră ţine neapărat să ne pregătească pentru DELF, care, după cum spune ea, o să ne scutească de proba de limbă străină, oral, la BAC. Mă întreb dacă s-a gândit vreodată că, poate, fiind noi profil de engleză, ne-om fi dând ceva examene de engleză?

Dar hai să tac. Că poate unii vor să dea DELF-ul.

Da pentru mine, care sunt niţeluş mai down to earth, cred că voi supravieţui numai cu Cambridge-ul. Sau TOEIC-ul. Sau orice. Dar în engleză.

Şi uite ce-am găsit eu în umilul meu calculator! Pentru cei care au impresia că e plin numai de fete sau "băieţi frumoase", cum spunea un coleg...WRONG! Că mi-a venit şi mie aşa, ca o sfârşeală (parafrazez pe Monsieur Lefter), şi mă omor după el. Şi vocea lui. Nu ştiu ce am eu cu vocile oamenilor...dar tipul ăsta are o voce joasă şi superbă. Şi chiar dacă nu înţeleg nici două vorbe din ce cântă (ca să mă înţelegeţi şi voi, vă dau o mostră): "HEY HEY HEY HEY jahm kkah STOP PLEASE geu dae neun nae geh neun hah nah ppoon een" Corecţie. Înţeleg! "Hey"-urile şi stop please. Dar...ce nu face omul? Am căutat toate traducerile tuturor melodiilor lui. Da, sunt nebună. Ştiu.

So...

Încă ceva, ce e musai să spun. Urmează un week-end întreg în care o să stau singură cuc. De fapt, nu. Cu mama, ceea ce e mai rău. Nu de alta, că mama e o fiinţă admirabilă, dar prea se chinuie să mă simt bine. În aşa măsură încât are grijă să dorm (şi să mă pedepsească dacă depăşesc c-un minuţel termenul de 10 noaptea, 11 în zile speciale), să pună alarmă de "sfârşit de Dr.House", sau "Minţi criminale" (o fi fiind coincidenţă că se termină la 10?), să-mi spună că am temă la mate (şi că apasă pe buton - butonul de la calculator, să se-nţeleagă - dacă n-o fac), şi alte alea. Şi să nu-mi dea cola.

Vedeţi voi, eu şi sucul cola...avem o legătură specială. În aşa măsură încât, dacă-mi pui o sticlă de cola în faţă sunt în stare să mă gudur şi să latru, numai să primesc şi eu o înghiţitură.

Aşaaa....şi ştiţi ce-o să-mi mai lipsească week-endul ăsta? Păi, vă spun eu. El:

Muh puppy. Hai că nu mai e tocmai puppy, dar...Iubesc câinele ăsta. Chiar dacă el mă salută sărind cu labele pe mine (şi de obicei făcându-mă să cad).

Şi, pentru că TOP, G-Dragon şi Park Bom Lee cântă împreună melodia asta, apoi o voi asculta toată ziua. Până pot să cânt toate cuvintele fetei. Stâlcite, desigur, pentru că nu pot cânta, corzile mele vocale sunt făcute să răcnească, nimic altceva.
Aşa. Am terminat deocamdată, că mi-a murit muza în mod subit. Dar când învie (adică probabil tot azi), o să vă mai terorizez niţeluş.

I want my innocence back!

So here I go. Mândră elevă de Şincai, clasa a XI-a D. D, se înţelege, de la "Duh". Că, de, a devenitul cuvânt de mândrie naţională. Vedeţi voi, eu iubesc cuvântul ăsta, ca tot omul.
Acuma...poate vă întrebaţi ce-mi veni şi mie să scriu un blog. Că tot n-am nimic de spus. Cel puţin, nimic important.
Dar, ştiţi...se răscoală în mine instinctul de turmă, care zice: "Măi fată, tot prostul cu blogul lui. Şi tu? Şi tu? Te laşi tu mai prejos?"
Un lucru important. Nu-mi place absolut deloc să fiu în rând cu lumea. Dar chiar deloc. Sunt ceva în genul...Merg la ceva festiv? Okayyy. Negru din cap până-n picioare, cu machiaj de intră mama-n şoc anafilactic. (E alergică la excesele mele. Ca toţi oamenii normali.) Oops, am zis oameni normali. Şi acuma ar fi momentul să vă explic că sunt niţeluş sărită de pe fix. De altfel, nici nu e greu de observat. Cum zicea aseară cineva la televizor..."Am probleme la scufiţă." Oi fi având, nu zic nu. Dar...există o chestioară care mă influenţează grozav în viaţă. "I'm not crazy. It's just that my reality is different than yours."
Aşa deci...
Nu o să vă spun numele meu sub nicio formă. Nu că nu mi-ar plăcea sau ceva în genul ăsta. Dar chiar nu mă reprezintă. Cât despre numele meu de utilizator (Kuroneko) - hai, râdeţi, că sună aiurea rău...e ceva mai reprezentativ.
În japoneză (a doua mea limbă de suflet, după engleză, NU POT SĂ SUFĂR româna), Kuroneko s-ar traduce prin "pisică neagră". De ce pisică neagră? Pentru că negrul e una din culorile mele preferate, de când mă ştiu. Şi de ce pisică? Hai, un pic de imaginaţie, vă rog.
Că, de când mă ştiu, am fost catalogată drept o "mâţă". Că doar mă comport ca una. Linguşitoare şi alte alea. Cert e că mama şi cele două cele mai bune prietene pe care le aveam când eram şi eu mică (da, am fost odată, demult, mică şi eu) îmi spuneau aşa. Şi acuma...
Păi, acuma am mulţi bffs, cum zice americanul. xD
Nu de alta, dar pe internet taaaare multe prietenii se leagă. Cert e că "muh homies", adică, pentru ca să le fac publicitate, Amay, una din americancele mele preferate, care îmi ridică întotdeauna moralul, Frothy, altă americancă, pe care o s-o iubesc etern pentru că m-a introdus în "The Mad Tea Party" şi m-a ajutat să cunosc unele din actualele mele trupe favorite, Kasumi, coreano-japonezul care m-a făcut să mă holbez la el ca proasta atâtea ore (că e frumos...aşa de frumooos...) şi cu care m-am certat la cuţite, dar oricum... şi, să nu uit, Teruaki, primul japonez cu care am vorbit vreodată (rest in peace, baby boy, I will never-ever forget you. Daisuki da.) întotdeauna mi-au zis "Kitty". Sau "Kittycat."
Aşa...
Buuun. Acuma, alt aspect. Am 16 ani. Da, 16 afurisiţi de ani, şi-aş da orice să am mai mulţi. Că, pe bune, e plictisitor să fii "adolescent". Anii cei mai frumoşi...pe dracu. Şi uite că am început să vorbesc taaare frumos.
Mda. Întrebaţi-vă de ce blogul meu e pentru adulţi dacă sunt minoră. Simplu. Am un limbaj spurcat, şi chiar dacă înjurăturile mele sunt în principal în limbi străine (Ca să arăt ce cultă sunt, duhhh), nu vreau să-mi mânjesc conştiinţa expunându-le vreunui prunc inocent care nu ştia că eu sunt "bad-ass".
Aşa. Hai că am vorbit destul, şi voi, pruncilor, poate m-aţi recunoscut, dar ca să spulber orice dubiu...
Here:
Sper să nu vă deranjez prea tare retina. Că, nu-i vorbă, nu-s cine ştie ce fotomodel. Dar când n-am eu ocupaţie mai bună, îmi terorizez telefonul cu poze în oglindă. Şi nu pot să zâmbesc nici împuşcată. Cel puţin nu natural.
Buuun...
Hai să zicem că am făcut suficiente divagaţii pe aceeaşi temă pe ziua de azi, dar creierul meu e varză. Nu de alta, dar după ce mi s-au adus două teste la mate ieri (care, după cum zicea cu umor colega mea de bancă, echivalează cu un 10, nu de alta, dar sunt un 3 şi un 7), după ce în aceeaşi oră am dat test, apoi am mai dat unul la cultură şi civilizaţie britanică (oră pe care o iubesc pasional, de altfel), după ce am mai dat şi azi test la franceză şi română, pot şi eu să zic că am nervii în piuneze.
Dar uite că am realizat că fac implozie dacă nu mai spun o chestie.
Toată lumea se minunează de "ce lucru mare e să fii la Şincai". Măi oameni, da. Şincaiul mi-a schimbat viaţa.
Mi-a îmbunătăţit engleza, pe care o învăţ de la patru ani (cu mama sau singură), şi tot proastă e. M-a făcut să realizez că sunt "tufă de Veneţia" când vine vorba de matematică. Nu de alta, dar nu învăţ. Nimic. Niciodată. M-a făcut să realizez că miturile sunt făcute ca să fie distruse (a.k.a., trebuie să înveţi grozav de mult să treci clasa la Şincai. Pe dracu. N-am învăţat deloc, nici în a noua, nici a zecea, şi acuma mi-a venit şi mie mintea la cap, dar prea târziu, şi parcă văd că nu intru la facultate cu media mea de cacao. Cel puţin nu la aia la care voiesc muşchii mei.). Mi-a stricat româna. Că, oameni buni, eu vorbeam o limbă perfectă. Numai că, vedeţi voi, lipsa de antrenament...
Doamne fereşte, nu dau vina pe profă. Dar nu mă inspiră. Şi nu-mi dă destule note mici, ca să mă impulsioneze. (Cum, de altfel, îmi dă profa de chimie, şi tot nu mă impulsionez. Ca să citez din marii clasici în viaţă..."Ghinion". (Missus Panas Valentina, pentru cei care nu s-au prins încă.)
Aşa...
Şi am zis destul pe ziua de azi. Că deja mă dor degetele. Not really, că vedeţi, eu nu am altă ocupaţie decât să îmi lovesc tastatura toată ziua. Dar...
Oricum. Trebuie să închei şi eu, ca tot omul, cu ce mi-a fost în cap toată ziua. Da chiar toată ziua.
http://www.youtube.com/watch?v=Cwq-XdPfpeA
Măi, le iubesc pe fetele astea. Pe bune. Coreene (unul din cele mai mari calităţi pentru mine). Tinere. Şi amuzante de mama focului, deşi n-o să vă arăt asta azi, că de. E secretul meu.
Mai trebuie să spun? Nu, nu trebuie. Dar vă spun oricum. Le ador pe fetele astea.